Dezvoltarea Personală

„Fiecare este copilul trecutului său.” – Edna G. Rostow
Articol publicat in sectiunea de articole pe site-ul Patronatului Medicinei Integrative
Dezvolare personala - psihodrama clasicaAcompaniat şi însoţit de specialist/psihoterapeut într-un travaliu al schimbărilor şi transformărilor în planul dezvoltării personale, într-un traseu de trecere dintr-o etapă umbrită de tristeţe, dor şi de blocaje într-o etapă a conştientizării şi maturizării, fiecare om reuşeşte la un moment dat, într-un cadru specific terapeutic, să conştientizeze faptul că toate aceste griji joacă un rol extrem de important în viaţa sa, la orice nivel al organizării sale psihice.
Ce anume ne poate ajuta să găsim o cale de urmat pentru a ajunge la un acord şi echilibru între realitatea interioară şi cea exterioară? Cat de mult poate fiinta umană să-şi simtă senzaţiile corporale? Să-şi simtă emoţiile? Să-şi gândească propriile gânduri? Cât de eficient pot gândurile să integreze sentimentele? Să aibă un efect asupra lor?
Doar aflând şi descoperind pas cu pas răspunsurile la astfel de întrebări putem clarifica şi întelege care sunt cele mai mari nevoi ale noastre…ale fiecărei persoane aflate pe drumul căutării de sine.
Societatea nu ne permite întotdeauna să spunem ce avem pe inimă, însă fiecare persoană, odată ce intra într-un demers de dezvoltare personală, va scoate la iveală acele părţi din ea, pe care le-a ţinut ascunse în secret din teama de a nu fi acceptată de ceilalţi.
Călătoria fiecăruia este unică pentru sine… Ea dă glas vieţii interioare, durerii de care ne e prea ruşine să o împărtăşim, visurilor pe care de-abia îndrăznim să le avem.
În fiecare zi trăim şi ne asumăm diferite roluri. În fiecare rol stăm faţă în faţă cu aşteptări diferite şi cu emoţii specifice.
Istoria de viaţă a fiecăruia este unică… Fiecare interacţiune cu ceilalţi ne atinge…şi ne schimbă… E important să întelegem ce ne lipseşte astăzi? Şi de ce ne întoarcem în trecut, acolo unde ne era bine şi trăiam o atmosferă de siguranţă, sau dimpotrivă de ce fugim cu atâta viteză şi spaimă de ceea ce-am trăit cândva, mici fiind şi neputincioşi. Poate că în prezent ne simţim în siguranţă şi poate că ştim sau ne dorim să nu mai trecem prin clipe dureroase şi de cosmar. Însă a sta cu spatele la anii ce-au trecut, la ceea ce fiecare dintre noi a trăit e tot o fugă. Fugă şi spaimă…de sine, de trecut, de durere şi suferinţă, de nesiguranţă, de singurătate…
Fiecare dintre noi trăieşte într-un sistem familial unic…În adâncul fiinţei noastre căutam şi ne dorim să rămânem în permanenţă copilul părinţilor nostri, fratele fraţilor noştri /surorilor noastre. Dar lucrurile se schimbă şi mersul şi sensul vieţii la fel. Nu mai găsim răbdare, siguranţă, protecţie în preajma părinţilor noştri, nu mai găsim răspunsuri satisfăcătoare în vorbele părinţilor noştri, nu mai trăim dorinţa de a fi ca părinţii noştri atunci când vom fi mari. Oamenii cresc, ajung „mari” şi la rândul lor asumaţi şi responsabili.
Fii şi fiicele părinţilor lor, odată ajunşi la maturitate îşi spun, uneori cu o umbră de tristete, alteori cu o urmă de regret: „Eu nu voi fi ca tatăl meu! Eu nu voi fi ca mama mea!”
Şi fiecare îşi caută repere, modele, valori proprii poate pentru a nu repeta istoria şi implicit greşelile părinţilor, poate pentru a nu retrăi ceea ce-a fost greu şi dureros cândva, poate pentru a nu lăsa în urma lor copii care atunci când vor deveni adulţi îşi vor spune…cu regret şi tristeţe multe din ceea ce-şi amintesc…
„Era mai bine dacă nu…”
„Poate că nu trebuia să …!”
„Nu ştiam ce înseamnă…!”
„Nimeni nu mi-a vorbit despre…”
Confruntarea individului cu griji fundamentale care-i ridică întrebări cu privire la spaima în faţamorţii,libertatea (sau absenţa ei),sensul vieţii(descoperirea unui rost propriu în viaţă) şi solitudinea/izolarea (în faţa căreia toţi îngenunchiem mai devreme sau mai târziu) îl aduc mai aproape de un lung şi anevoios drum al căutării de sine, al descoperirii şi recunoaşterii valorilor proprii, al acceptării de sine.
Însă un astfel de drum, pentru a închide în siguranţă rănile, nu poate fi parcurs în singurătate…

Diana MORARU – Psiholog Psihoterapeut
Psihoterapie psihanalitica de cuplu si familie

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, dezvolare personala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Va rugam sa ne adresati observatiile sau sugestiile dumneavoastra:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s