Intre parinti si copii…

Articol publicat in sectiunea de articole pe site-ul Patronatului Medicinei Integrative
copil cu probleme de comportament- psihologia copilului…Se-astern distante si diferente.
Dorinte si frustrari. Sperante si idealuri. Taceri si tristeti.
Distante care s-au infipt in structura fiintei inca dinainte ca aceasta sa fi facut cunostinta cu rolul de parinte. Distante care si-au facut aparitia inca de pe vremurile cand adultii, acum deveniti parinti, erau si ei odinioara copii ai parintilor lor.

Imi rasuna in minte cuvinte impovarate de dezamagiri ale unor parinti la randul lor impovarati de neputinte:
“Copilul meu nu e cuminte la scoala…” sau
“Baiatul meu se inchide in camera toata ziua si nu vorbeste cu noi, sta numai la calculator”…ori
“Cand vorbesc cu cineva tot timpul ma intrerupe copilul…”si multe altele care dincolo de cuvinte transmit blocaje, intreruperi, franturi de legaturi si multa furie.

Confuzia rolurilor parentale, comportamentele neplacute si neacceptate ale unuia din membrii familiei, secretele de familie, rupturi ale relatiei de cuplu parental, doliul in familie, cenzuri si interdictia vorbitului pe anumite teme considerate rusinoase, divortul si alcoolul, toate acestea pot afecta puternic dezvoltarea armonioasa a relatiilor de familie.

Pot aparea blocaje si rupturi ale relatiilor intre parinti care duc din nefericire la diferite simptome si tulburari de comportament in evolutia si traseul de dezvoltare a copilului.

Descopar aspecte problematice care in multe familii devin subiecte Taboo.
Si apare intrebarea “De unde?” sau “De ce?”
Oare pentru ca parintii intampina dificultati atunci cand incearca sa stea fata in fata cu astfel de subiecte?
Oare pentru ca apare rusinea? Teama de a nu fi criticati? Etichetati?
Oare pentru ca multi dintre parinti uita ca si ei au fost copii?

“Nu mai stiu ce sa mai fac cu copilul meu”… aud venind din partea unor mame afectate si coplesite de surplusul de energie pe care copilul il descarca si manifesta “altfel” decat modul cum si-ar dori parintele.

Ce poti face?

Vorbeste cu copilul tau! Ca si cum ai vorbi cu tine insuti, sincer, deschis si disponibil…A sta fata in fata cu propriul copil poate fi uneori un fenomen asociat cu ideea de a sta fata in fata cu tine, a sta in fata propriei oglinzi care iti arata uneori ceea ce refuzi sa vezi.
Invata-l sa-ti castige increderea! Ca si cand copilul tau te priveste ca pe un adult care are suficienta incredere in sine cat sa-i confere un mediu linistitor, securizant si lui. Copiii au nevoie de parinti care dincolo de acest rol, pot fi capabili sa-i fie si prieteni de nadejde.
Apleaca-ti atentia pe diferenta de varsta! Aminteste-ti ca problemele si grijile cu care te confrunti tu ca si adult, in calitate de parinte sunt diferite de problemele, nevoile, grijile, gandurile si sentimentele caracteristice varstei copilului tau. Universul si lumea lui se intersecteaza doar cu universul si lumea ta, insa nu sunt identice.
Intreaba-te!...ce fel de parinte esti in ochii copilului tau?  Oare te confrunti cu o etapa in care vrei mai mult de la tine ca om? Ca adult? Ca persoana care are nevoi si dorinte, visuri si idealuri? Oare esti un adult care nu se impaca momentan cu rolul de parinte, un adult care nu si-a vindecat propriile rani, care nu se intelegea cu parintii pe cand era copil. Un adult temator si neincrezator in fortele proprii.
Schimba-ti atitudinea! Un comportament pus in act in mod repetitiv si agresiv prin care incerci sa-i dai de inteles ca nu-ti place ce spune sau ce face copilul tau  poate fi distructiv si fara rezultate. Copilul are nevoie sa inteleaga de ce-l respingi. Arata-i si spune-i ca respingi comportamentul, actul in sine si nu copilul.

A-i spune “Nu!” copilului poate sa produca mai mult rau decat bine, insa a-i spune “nu” urmat de a-i aduce la cunostinta pericolele de care parintii isi apara copilul poate fi mai linistitor si mai usor de acceptat. De cele mai multe ori interdictiile se bazeaza pe ideea de pericol real care se afla in stransa legatura cu durerea.

Presiunea parintilor este dublata pe de-o parte de existenta propriilor nevoi, dorinte, frustrari in calitate de adulti responsabili de propria viata si pe de alta parte de constientizarea (adesea pseudoconstientizarea) nevoilor copilului, bazale, emotionale, sociale etc. si de dorinta de a face lucrurile foarte bine in ceea ce priveste cresterea si contributia la dezvoltarea propriului copil.

Diana MORARU – Psiholog Psihoterapeut
Psihoterapie psihanalitica de cuplu si familie

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, consiliere psihologica, psihologia copilului, psihoterapie de familie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Va rugam sa ne adresati observatiile sau sugestiile dumneavoastra:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s